Cei mai multi barbati s-au nascut cu priceperea de “a tacea” cum putini stiu sa o faca. Atuu cu care majoritatea femeilor nu se poate lauda si nu pentru ca cele care fac parte din aceasta majoritate nu ar vrea sa se mandreasca cu puterea tacerii, ci pentru ca in mod natural le este imposibil.

Am putea imparti tacerea barbatilor in doua categorii mari (din care se rasfrang alte mici subcategorii mai greu vizibile): tacerea orientata spre partenerele lor si, pe de alta parte, refuzul de a vorbi cu oricine (prieteni, familie) despre sentimentele lor.

Cunosc barbati care au o tenacitate incredibila in a-si controla reactiile si, implicit, a-si inghiti cuvintele atunci cand se afla in mijlocul unui conflict aproape armat cu iubitele sau sotiile lor. Acea liniste din privirea lor ce poate fi zeflemitoare, aroganta, stapana pe sine. Acea liniste care mai degraba enerveaza decat sa impace.

“As vrea sa spuna si el ceva, orice, un punct de vedere, as vrea sa tipe mai degraba decat sa ma ignore cu tacerea lui. Parca ii intra cuvintele mele pe o ureche si ii ies pe alta”.

Nu vi se pare cunsocuta o astfel de remarca? Am intalnit multe sustinatoare ale afirmatiei de mai sus – o parte dintre ele au trecut mutenia partenerilor pe lista de incompatibilitati, insa multe mi-au recunoscut si zilele trecute ce binecuvantare nemeritata este tacerea barbatilor din viata lor. Tacere care a evitat razboaie, insulte care nu si-ar fi gasit iertarea nici dupa moarte. Tacere care a adus cu sine o discretie ce a ocolit, la randul ei, o suferinta inutila.

Dar episodul dintre o sotie care paseste pe taramul tipetelor, a descarcarii electrice de temperament si un sot tacut poate fi pe cat de trista, pe atat de haioasa.

– “Nu faci…, nu ma intelegi…, nu ma respecti, nu ma iubesti, te-am rugat…, am stabilit…” si tonul din ce in ce mai ridicat care parca e un al treilea personaj din incapere.  Elefentul din incapere.

Apoi, el – mimand calmitatea, refuzand dialogul, uitandu-se in gol si incercand sa-si aminteasca cine a primit cartonas rosu in ultimul meci al echipei preferate –  in timp ce transpiratia ii cade siroaie pe frunte nu pentru ca e prea cald in casa, ci pentru ca e si bietul de el om.

Aceasta poate fi numita, fara dubii: tacerea de aur a barbatului.

La polul opus, se afla tacerea ca forma a unui caracter introvertit, inchis in propriile lanturi – barbatul care nu isi deschide sufletul nici macar in fata partenerei cu care imparte acelasi pat de ani de zile.

Bunicul meu a spus “te iubesc” o singura data intr-o viata de casnicie si sunt multi cei ca el. Sunt barbati care nici macar in ziua nuntii lor nu fac declaratii de dragoste sau nu isi marturisesc slabiciunile emotionale.

Am fost o data pusa fata in fata cu replica: “Nu ti-am spus niciodata, dar nu ai simtit, nu era clar, nu era de la sine inteles?” Si poate daca nu eram un sclav asumat al vorbelor, as fi inteles ce vrea sa spuna partenerul meu de discutie, asa cum sigur multe femei o fac.

Cea de-a a doua categorie – refuzul de a vorbi despre sentimente, cu prietenii sau membrii familiei – ascunde barbati care incearca sa-si pastreze o anumita imagine mai distanta, mimand puterea, autocontrolul.

De multe ori m-am intrebat , in timp ce pierdeam ore in sir alaturi de prietenele mele vorbind despre fosti, despre actuali, despre suferintele noastre, despre temeri, ganduri ascunse, regrete cu care am ramas, daca si ei – barbatii – vorbesc cu acelasi patos despre viata lor personala.

Din cate am auzit sunt putini aceia care isi impartasesc emotiile, iar discutiile despre viata lor persoanala se invart intre adevaruri spuse cu umor, cu ironie, semi-adevaruri, apropo-uri, realitati slefuite asa incat sa ramana in picioare barbatul invincibil.

Am participat la cateva discutii asemanatoate, cu precizarea ca cel mai probabil cei prezenti la masa se cizelau suficient din pricina mea. Expresiile lor erau vagi si nu, niciodata triste. Foarte rationali, asumandu-si soarta, deciziile fara acea lamentare specifica femeilor.

Sfarsitul lumii vine greu in cazul barbatilor.

Cu toate acestea, exista mereu in grupurile exclusiviste ale barbatilor, barbatul sensibil care se comporta foarte diferit – despre el vom vorbi alta data, despre el si despre motivele care se ascund in spatele tacerii de aur plina de barbatie.