În mediul online afacerile sunt greu de menţinut în frunte. Mai ales când toată lumea își dorește să fie pe prima poziție în pagina principală a motoarelor de căutare. Lupta este mare, dar pentru a păstra pozițiile bune în SERP, specialiştii SEO vor întreprinde o serie de acţiuni şi vor verifica şi analiza periodic mai mulţi factori. Vorbim în acest context de strategie. Iar dacă amintim de strategie într-o agenţie SEO este bine să subliniem că strategia nu e acelaşi lucru cu tactica.

Există diferenţă între strategie şi tactică în SEO?

Da. Foarte mare. Iar pentru o agenţie SEO, distincţia dintre cele două concepte este extrem de importantă. În timp ce strategia se concentrează pe întrebarea „De Ce?”, tacticile au în vedere întrebările „Cum?”.

Strategia este compusă din mai multe tactici şi se axează pe planificare. În schimb, tactica este despre acţiunile concrete pe care le faci pentru a implementa strategia.

Deci strategia înseamnă planificare, iar tacticile sunt paşii de acţionare pentru îndeplinirea planului. Desigur, nu putem vorbi despre strategie fără tactica pentru că aşa cum spune Sun Tzu foarte bine „Strategia fără tactici este cea mai lungă cale spre victorie, iar tacticile fără strategie nu înseamnă decât zgomotul dinaintea înfrângerii„.

Într-o agenţie SEO, strategia implica vederea de ansamblu a tuturor acţiunilor (tacticilor) întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor de creştere a site-urilor în motoarele de căutare.

Cum se organizează o strategie SEO Off Page cât mai bună prin SEOCamp?

Dacă am delimitat diferenţa între strategie şi tactică, haideţi să vedem cum poţi avea acea imagine de ansamblu ca manager în campaniile de advertoriale SEO, ca parte esenţială din strategia de linkbuilding şi SEO Off Page.

SeoCamp este noua aplicaţie de management pentru campaniile de SEO Off Page, ideală pentru agenţiile SEO de toate dimensiunile. Este un startup lansat recent în România care urmează să se extindă şi pe plan internaţional. La doar câteva săptămâni de la lansare, 6 agenţii SEO din România şi două din UK au decis să folosească SEOCamp în procesele curente de lucru SEO off-site.

Ce face mai exact SEOCamp?

SEOCamp este aplicaţia SAAS ideală pentru cei care se ocupa de managementul campaniilor SEO, pentru publisherii şi website-urile cu care agenţiile colaborează.

Este gândită pe un calendar de taskuri care se pot aloca echipei de SEO (project manager şi copywriteri). 

Permite crearea mai multor subconturi, cum ar fi conturi limitate pentru copywriterii care pregătesc articolele pentru publicare. Articolele şi advertorialele SEO se trimit la publicare direct din platformă şi astfel se eficientizează foarte mult procesul.

De fapt, prin SEOCamp publicarea articolelor se poate face în 3 moduri: manual, prin email sau direct printr-un cont de autor pe un site de wordpress al publisherului (în acest caz se elimină intervenţia publisherului, iar articolul se postează practic instant).

Alte funcţionalităţi de bază SEOCamp au legătură cu permiterea membrilor echipei în platformă pe conturi speciale şi consultarea rapoartelor de publicaţii.

Se poate observa în orice moment evoluţia cuvintelor cheie în SERP, se pot genera o mulţime de rapoarte detaliate pentru analiza ori pentru client. Din SEOCamp se pot verifica articolele, ancorele, valabilitatea linkurilor pe site-urile comandate.

Platforma are foarte multe funcţionalităţi utile pentru agenţiile SEO şi specialiştii care fac optimizare SEO, dar cel mai important este că oferim acces gratuit în aplicaţie 30 de zile, timp în care se pot testa procesele de lucru.

De asemenea, oferim suport în ceea ce priveşte utilizarea aplicaţiei pentru că ne dorim ca toţi cei care vor lucra pe ea să primească maximum de beneficii.”

– Cezar Chiriţă, SEOCamp

Atunci când poţi organiza procesele de lucru într-un mod cât mai clar, este simplu să stabileşti o strategie de SEO şi să urmăreşti implementarea sa. Acum, agenţiile SEO pot face acest lucru mai uşor, prin intermediul noii platforme SEOCamp.