Ar fi o tragedie ca cinematografele sa dispara complet. Odata, ele erau singura modalitate de a viziona filme, dar acum ele reprezinta „doar” cea mai buna modalitate de a le urmari. Cu toate acestea, desi exista si alte optiuni inferioare – cum ar fi televizoarele, laptopurile, telefoanele etc. – acestea pot fi mai convenabile pentru multi oameni. Ca rezultat, ele reprezinta o amenintare pentru viitorul cinematografelor, la fel ca si faptul ca nu toata lumea are un cinematograf local in care sa mearga.
Desigur, exista o multime de filme care pot fi apreciate in intregime din confortul casei, iar chiar si acele filme care ar trebui, in mod ideal, vizionate intr-un cinematograf pot fi urmarite tehnic in alta parte. Cu toate acestea, exista anumite filme in care ai putea sa ratezi ceva daca nu le vezi pe ecranul mare si cu sunet de calitate cinematografica. Fie ca este vorba de efectele lor speciale, de amploarea, frumusetea sau ritmul lor, urmatoarele zece filme se numara printre cele care trebuie experimentate intr-un cinematograf, mai degraba decat in alta parte. Intreaga lista de filme care au aparut pe marile ecrane o gasesti aici: https://wikis.ro/category/cinema/.
„Avatar” (2009)
Avatar a fost cel mai mare film al anului 2009 si printre cele mai mari din toate timpurile. Daca erai suficient de mare atunci cand a fost lansat, probabil ca l-ai vazut deja intr-un cinematograf. Publicul a fost captivat de filmul vizual impresionant al lui James Cameron despre un barbat imobilizat intr-un scaun cu rotile care devine prieten (si lupta pentru) un grup de extraterestri pe luna Pandora.
Datorita calitatii si cantitatii efectelor, precum si a tehnologiei revolutionare 3D, Avatar este un film pe care trebuie sa-l vezi pe ecranul mare. De fapt, el a fost scos de pe platformele de streaming inaintea re-lansarii sale in cinematografe, care are loc inaintea lansarii filmului Avatar 2. Desi ar fi frumos sa le oferi telespectatorilor optiunea de a-l vedea in streaming, avand in vedere ca este un film vechi de treisprezece ani, cei care il vor vedea din nou in cinematografe vor experimenta cel putin filmul in intregime.
„Lawrence al Arabiei” (1962)
„Lawrence al Arabiei” este unul dintre cele mai mari filme din cel mai mare gen cinematografic: epicul. Dintre toate epopeile clasice de la Hollywood, acesta trebuie sa fie unul dintre cele mai bune. Este o combinatie fantastica de drama istorica, razboi si aventura, continand patru ore de imagini absolut uimitoare.
Aspectul filmului trebuie sa fie motivul principal pentru care merita vaza pe marele ecran, chiar si cu varsta sa inaintata. Culorile sunt atat de vibrante, iar imaginile sunt atat de bogate in detalii, incat vizionarea sa pe un televizor bun ar fi o nedreptate. Este mai dificil sa gasesti cinematografe care difuzeaza filme mai vechi, dar daca ai vreodata ocazia sa vezi „Lawrence al Arabiei” pe ecranul mare, trebuie sa profiti de aceasta oportunitate fara ezitare.
„Ad Astra” este un film spatial vizual impresionant si cu un ritm lent. Este considerabil mai intunecat si mai atipic decat te-ai astepta de la gen, cu povestea sa despre un astronaut care investigheaza o expeditie esuata in spatiu, avand surprinzator de multe elemente psihologice si tensionante.
Indiferent de cum te simti in privinta povestii, ritmului neobisnuit sau temelor dificile, nu se poate nega ca este frumos de privit. Spatiul nu a mai aratat niciodata atat de straniu si splendid in acelasi timp, iar aceasta este o aventura care devine captivanta si hipnotica in cel mai mare grad atunci cand este vazuta intr-un cinematograf.
„Irishman” (2019)
Printre cele zece filme ale lui Martin Scorsese cu cele mai mari note pe Rotten Tomatoes, „Irishman” este cel mai lung si cel mai ambitios film de gangster al regizorului. Exploreaza teme precum imbatranirea, regretele si tradarea prin povestea sa – vag bazata pe evenimente reale – despre implicarea unui asasin in disparitia lui Jimmy Hoffa, un lider sindical cu un carisma urias, avand atat prieteni, cat si dusmani.
„lIrishman” este un film cu un aspect grozav, dar cel mai bun motiv pentru a-l viziona la cinema este ritmul si prezentarea sa. Este un film lung si epuizant, dar tocmai asta face ca temele sale sa aiba un impact mai puternic. Atunci cand este vizionat intr-un cinematograf, nu exista posibilitatea de a intrerupe sau de a avea vreo scapare de la povestea lenta, dar in cele din urma devastatoare. Trebuie sa fii concentrat pe film si sa-l vezi ca un tot unitar pentru a-i simti puterea in intregime.
„Akira” (1988)
„Akira” este unul dintre cele mai frumoase si mai bine sonorizate filme animate din toate timpurile. Este o explozie totala a simturilor in cel mai bun sens posibil. Prezentarea sa i-a asigurat un loc in cultura pop ca unul dintre cele mai bune filme anime. Totusi, povestea sa despre un adolescent care ameninta sa distruga Tokyo-ul futuristic dupa ce obtine accidental puteri psihice este memorabila.
Dar adevaratele vedete ale spectacolului sunt muzica distinctiva si vizualele de o frumusete uimitoare. Pentru a auzi sunetul puternic si a vedea culorile si detaliile realizate manual pe un ecran cat mai mare posibil este o experienta fascinanta, ceea ce face ca „Akira” sa fie unul dintre acele filme mai vechi care trebuie vazute intr-un cinematograf.
„Nope” (2022)
Primele doua filme ale lui Jordan Peele – „Get Out” si „Us” – au fost ambele cinematografice si aratau bine pe un ecran mare, fara a cere neaparat unul. Dar „Nope” este cel mai mare si cel mai impresionant film din punct de vedere vizual al sau pana in prezent, in parte datorita unui buget mai mare, si este unul dintre cele mai spectaculoase filme SF din ultimii ani.
Povestea sa misterioasa despre un fenomen straniu, posibil extraterestru (despre care e mai bine sa nu spunem prea mult) este transmisa printr-un film uimitor, cu o utilizare excelenta a culorilor si luminii, si un act final incredibil de palpitant, desfasurat cu efecte speciale perfecte. Folosirea sunetului necesita si un sistem audio de calitate pentru a fi apreciata in mod corespunzator; ingrozirile si tensiunea ar fi mult mai putin eficiente fara unul.
„Once Upon a Time in Hollywood” (2019)
Quentin Tarantino prezinta Los Angeles-ul anului 1969 cu o atentie la detalii uluitoare in „Once Upon a Time in Hollywood”. Numai un ecran mare poate permite spectatorilor sa se bucure pe deplin de acest aspect, iar ritmul relaxat al filmului inseamna ca este cel mai bine vizionat intr-o camera intunecata si linistita, fara distragerea din exterior.
Pe langa asta, „Once Upon a Time in Hollywood” contine un final amuzant, dar socant, care probabil va provoca o reactie din partea spectatorilor. A-l viziona fara o audienta care sa reactioneze impreuna ar diminua impactul finalului si ofera si un alt motiv pentru care acest film cere un cinematograf.
„Free Solo” (2018)
„Free Solo” poate fi un documentar, dar este la fel de demn de ecranul mare ca oricare alt film de lung metraj. Urmeaza alpinistul Alex Honnold in timp ce incearca sa urce pe o formatiune stancoasa verticala de aproximativ 3000 de metri… fara corzi, hamuri sau echipament de protectie.
Aceasta incercare indrazneata este captata in detalii nesovaielnice, iar imaginile infatisand aceasta incercare sunt tulburatoare si pline de tensiune, si nu sunt recomandate celor care au frica de inaltimi.
Dar pentru cei fara o frica intensa de inaltimi, nu exista o modalitate mai buna de a aprecia pericolul intens in care se afla Honnold decat pe ecranul mare.
„Memoria” (2021)
„Memoria” a fost unul dintre cele mai bune filme din 2021 si nu a primit destula atentie. Il are in rol principal pe Tilda Swinton in postura unei femei care aude zgomote stranii si inexplicabile si pleaca in cautarea sursei lor, luand publicul cu ea intr-o calatorie lenta, meditativa si profunda.
Pentru ca aceasta calatorie sa fie cat mai eficienta, este necesara vizionarea intr-un cinematograf. Este un film care iti solicita atentia, chiar si atunci cand pare ca nu se intampla nimic. Orice fel de distragere (ne uitam la tine, telefon mobil!) ar dauna imersiunii necesare pentru un film precum „Memoria”. In plus, aspectul si sunetul sau distinctiv sunt cu siguranta puse in valoare de vizionarea intr-un cinematograf.
„2001: O odisee spatiala” (1968)
Unul dintre capodoperele lui Stanley Kubrick, „2001: O odisee spatiala” ramane printre cele mai ambitioase si uimitoare filme stiintifico-fantastice. Pe parcursul a 2,5 ore, Kubrick exploreaza trecutul umanitatii, posibilul sau viitor apropiat si imposibilitatea de a prezice destinul sau inevitabil, totul intr-o detaliere uimitoare si fascinanta.
De asemenea, este un film care isi pierde impactul atunci cand este vizionat acasa. Fara un ecran mare si difuzoare imense pentru a imersa spectatorii in film, efectele sale exceptionale si senzatia inspaimantatoare a amploarii sale se diminueaza. Este, de asemenea, mai usor de urmarit intr-un cinematograf decat in alta parte, avand in vedere ca pentru a obtine impactul maxim al calitatilor tehnice ale filmului, ritmul lent al povestii este mai putin evident.
