Boala Parkinson este, ca frecventa, a doua boala neurodegenerativa dupa boala Alzheimer, debutand intre 40 – 70 ani, cu un varf in a sasea decada de viata.
Este o suferinta neuronala difuza a SNC in care primele leziuni apar la nivelul trunchiului cerebral inferior cu evolutie spre degenerescenta celulelor
dopaminergice din substanta neagra mezencefalica (pars compacta) si dezorganizarea sistemului de control al activitatii motorii de la nivelul ganglionilor bazali. Acest proces are un caracter progresiv si incepe cu multi ani inaintea debutului clinic, cu o evolutie continua in urmatorii ani, viteza de progresie fiind variabila in functie de pacient.
Sindromul parkinsonian (parkinsonismul) se intalneste atat in boala Parkinson primara, cat si in sindroamele parkinsoniene atipice (Parkinson plus) si se caracterizeaza prin tremor de repaus, rigiditate, hipochinezie, bradichinezie si control postural anormal (posturi in flexie si blocaj motor).
Tremorul consta in miscari involuntare ritmice cu o frecventa de 4 – 7 cicli pe secunda, apare in repaus si scade in cadrul miscarilor voluntare. La nivelul mainii este asemanat cu miscarea de numarare a banilor, iar la nivelul membrelor inferioare a fost asemuit cu pedalarea.
Rigiditatea musculara devine mai evidenta in stadiile mai avansate ale bolii si asociaza fenomenul de roata dintata (rigiditate care da nastere unei serii de mici miscari abrupte consecutive intinderii pasive).
Hipochinezia (forma sa severa fiind achinezia) se refera la atitudinea ezitanta la initierea unei miscari, determinand un aspect global de saracire a complexitatii comportamentului motor.
Bradichinezia este definita ca scadere a vitezei de realizare a miscarilor (lentoare). Hipochinezia si bradichinezia pot deveni atat de accentuate, incat pacientul pare paralizat.
Caracteristic, pacientul parkinsonian are un mers cu pasi mici si postura in flexie (se apleaca cand merge), balans redus al bratelor, iar in final este incapabil de a se opri, cu fenomene de freezing (racire brusca) si cadere daca nu este prins. Alte semne sugestive sunt scrisul de mana foarte mic (micrografie), vocea cu volum redus, soptita (hipofonie) cu discurs monoton, miscari automate diminuate, mana cu o pozitie caracteristica., expresia faciala asemanatoare unei masti (facies hipomimic), tulburari vegetative, cognitive si ale somnului.
Un aspect important in ceea ce priveste clinica bolii Parkinson consta in faptul ca debutul este de regula unilateral, iar in timp semnele clinice se extind si controlateral, astfel ca debutul bilateral si simetric sau un parkinsonism care in timp ramane unilateral ridica suspiciuni in ceea ce priveste diagnosticul de boala Parkinson.
Avand in vedere aspectul caracteristic al manifestarilor in boala Parkinson, diagnosticarea acesteia este in principal clinica, dar exista si o serie de examinari paraclinice care trebuiesc efectuate fiind necesare in diagnosticul diferential, pentru excluderea altor afectiuni. Printre acestea se regaseste imagistica conventionala (tomodensitometria, IRM cerebral) care nu pune in general in evidenta modificari particulare ale bolii Parkinson, dar exclude procese expansive intracraniene, leziuni vasculare, alte boli neurodegenerative. In ultimii ani s-a realizat introducerea unor metode radioizotopice, cum ar fi PET cu 18 F- fluorodopa si SPECT beta-CIT, de care nu beneficiem in prezent in tara noastra. Un test important, desi nu patognomonic, util mai ales in diagnosticul diferential, il reprezinta proba terapeutica la levodopa, care determina intotdeauna o ameliorare semnificativa a semnelor clinice in boala Parkinson primara.
